Hello (again) world!

June 22nd, 2008 by Cat

Gata! M-am întors. Îmi pare rău c-a durat atât de mult până să-mi refac blogul şi să revin în lumea virtuală. Dar asta e, mai bine mai târziu decât niciodată….

Lucrurile au durat atât de mult şi dintr-un motiv ceva mai aparte. Am vrut ca pe noul meu blog să am posibilitatea creării a câtorva sub-bloguri, fiecare specializat pe un anumit subiect. Şi anume, mi-ar fi plăcut să am un mini-blog general pentru gânduri de zi-cu-zi, un altul găzduind fragmente/citate de prin cărţile pe care le citesc la un moment dat, şi, în fine, un ultim sub-blog unde să pot pune diverse poze de prin Toronto dar şi de-aiurea.

Din păcate, Wordpress-ul (engine-ul din spatele acestui blog) nu suportă aşa ceva, aşa că m-am hotărât să-mi fac propriul meu plugin care să permită crearea de mini-bloguri în Wordpress. Zis şi făcut: începând de astăzi blog.netsf.org are această facilitate. Pentru moment sub-blogurile nu sunt create… aveţi însă răbdare, ele vor apărea uşor-uşor în următoarele zile. (Şi da, plugin-ul e free şi poate fi descărcat de pe acest site.)

Cât priveşte vechiul meu blog… nu ştiu, mi-ar fi plăcut să-l refac, să resuscitez cumva tot ce-am scris la vremea aia. Din nefericire, firma de hosting unde aveam eu găzduit blogul a dat faliment anul trecut în noiembrie (acesta fiind şi motivul dispariţiei blogului) şi totul s-a pierdut definitiv. Mă rog, aproape definitiv. Cu ajutorul prietenului nostru Google am reuşit să recuperez câteva din posturile mele mai vechi şi, cine ştie, poate că le voi adăuga din nou aici cândva. Încă nu m-am hotărât în privinţa asta.

Şi, by the way, bine v-am regăsit!

Posted in Uncategorized

3 Responses

  1. Marian

    Bine ai revenit! :)

  2. Vero

    Bine ai revenit!

  3. Costi

    Welcome back, my little Torontonian!

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.