Acum o săptămână şi ceva am primit prin poştă numărul dublu (octombrie/noiembrie) al revistei Asimov’s. De regulă, aceste numere duble găzduiesc cele mai bune povestiri din an ale revistei. Încă n-am apucat să citesc nici un text din cele 240 de pagini şi deocamdată sunt destul de sceptic, chiar dacă printre numele care apar se regăsesc Nancy Kress, Robert Reed, Leslie What sau Jane Yolen.

Anul ăsta de abonament la Asimov’s a fost una din cele mai mari dezamăgiri pentru mine. De multă vreme am vrut să-mi fac un abonament la revista asta, însă acum, când m-am văzut cu visul împlinit, îmi doresc să fi ales altă revistă. Practic, nu mi-a rămas în memorie nici una din povestirile sau nuvelele publicate în 2008 — ideile, scriitura, felul în care sunt create personajele, toate astea miros suspect de mult cu textele cenacliere cu care eram obişnuit în ultima vreme în România.

Atenţie, nu vreau să spun aici că tot ce s-a produs vreodată în cenaclurile la care am fost membru (Nova 5.5 în Galaţi şi Quasar în Iaşi) sunt subproducţii literare. Departe de mine acest gând. După părerea mea, povestirile citite în aceste cenacluri rar au atins acea calitate literară şi idee demne de băgat în seamă, mai ales în ultimii mei ani de Quasar (acesta fiind şi unul din motivele pentru care am părasit cenaclul). Majoritatea povestirilor nu depăşeau valoric nivelul artistic pe care-l are un banc spus prietenilor şi pe care a doua zi l-ai şi uitat. Când spun că povestirile din Asimov’s 2008 au o calitate „cenaclieră”, exact la acest lucru mă refer.

În ceea ce priveşte motivul pentru care Asimov’s a ajuns aici nu pot decât să speculez. Cândva, pe vremea când Gardner Dozois era la conducerea revistei, lucrurile stăteau cu totul altfel. Nu înţeleg de ce s-ar schimba datele problemei chiar acum; autori foarte buni există şi acum ca şi pe vremea lui Gardner Dozois, povestiri bune se scriu şi acum ca şi altădată (vezi Fantasy & Science Fiction).

Ei bine, excepţia (până la un punct) o constituie chiar numărul din septembrie, ca un fel de preview la numărul dublu despre care spuneam mai sus. Cât de mult se va adeveri preview-ul, o să văd.

Asimov’s-ul din septembrie găzduieşte cinci short stories şi trei povestiri. Printre numele mai cunoscute se numără Steven Utley (cunoscut pe-aici în special pentru povestiri care se petrec undeva pe vremea dinozaurilor), William Barton şi Stephen Baxter.

Începutul nu e deloc promiţător. In the Age of the Quiet Sun a lui William Barton (de altfel un scriitor respectabil) avem de-a face cu un tip care mai pe toată durata povestirii îşi tot aduce aminte de trecutul lui, fără ca textul în sine să conţină un story principal demn de atenţia mea. Un fel de „când era pe vremea mea” strecurat jenant de mult într-un story neinteresant. După asta vine Soldier of the Singularity scris de un anume Robert S. Chase şi în care un omuleţ discută în contradictoriu cu un robot (sau ceva de genul) despre conceptul de singularitate… şi cam atât. Nimic altceva. Nada idei, nada personaje ori fraze bine întoarse pe care să le pui deoparte în sertarul memoriei.

Următoarea pe listă e Horse Racing de Mary Rosenblum, un fel de variaţiune chiar foarte intersantă pe tema conspiraţiilor mondiale; un text destul de bine alcătuit şi care m-a făcut să respir uşurat după aproape un an de abonament…

Foarte faină mi s-a părut Cut Loose the Bonds of Flesh and Bone a lui Ian Creasy. Un short story pe teme transhumaniste în care autorul se joacă puţin cu ideea minţilor upload-ate şi consecinţele de rigoare. Spaţiul scurt pe care se mişcă textul nu-i permite autorului să atace idei prea înalte sau să construiască personaje memorabile, dar tratarea ideii e destul de făinuţă iar sfarşitul chiar mi-a plăcut. Şi chiar am simpatizat cu eroina lui Ian Creasy.

Sar repede peste Steven Utley şi al lui Slug Hell (un text sec, fără vlagă), ca s-ajung la Midnight Blue scrisă de Will McIntosh. Midnight este o povestire cu mulţi copii şi câteva mici sfere care apar brusc în toată lumea. Fiecare sferă conferă celui care o găseşte o anumită putere. Personajul principal va găsi cea mai importantă dintre aceste sfere… iar ce putere anume are sfera asta e una din surprizele textului. Frumuşel scrisă, dar parcă ar mai fi mers ceva corecturi prin povestioara asta. Cumva sfârşitul nu prea mă satisface, deşi este o surpriză, după cum spuneam. Un foarte scurt fragment din povestire poate fi citit aici.

Mai sărim o dată şi peste Ursupers (al unui oarecare Derek Zumsteg), ca s-ajungem la piesa de rezistenţă a numărului: The Ice War a lui Stephen Baxter. Pe Baxter îl ştiam ca şi scriitor de hard science fiction, unde ştiinţa este folosită la greu ca să ducă în spate un plot. Însă The Ice War nu e un Stephen Baxter tipic. Povestirea se petrece undeva prin 1720, iar scriitura chiar pare ruptă din acele vremuri. Încă din primele paragrafe eşti transportat în trecut, iar senzaţia rămâne vie pe toată durata lecturii, exact până la ultimele cuvinte. Avem de-a face cu o invazie extraterestră cel puţin ciudată, unde fiinţe alcătuite din gheaţă vor să ocupe Marea Britanie; povestirea urmăreşte destinul câtorva personaje care încearcă să se opuna cumva invaziei — şi n-am să spun mai multe ca să nu stric nimănui plăcerea lecturii, în cazul în care se-ntâmplă să mai pice şi altora în mâini numărul ăsta din Asimov’s. Sfârşitul pare puţin cam expeditiv, retezând brusc pe ultimele două pagini ce s-a construit cu migală pană în acel moment — deşi e o încheiere care rimează cu restul textului. Din nou, un fragment poate fi citit chiar pe situl revistei.

Din câte se spune în scurta prezentare a povestirii lui Baxter, se pare că textul are oarece legătură cu romanul Anti-Ice scris de el. Daca e aşa, şi dacă acel roman e la fel de bine alcătuit ca şi povestirea asta, atunci cred c-am să-l caut pe la bibliotecă.

Avem de-a face cu patru texte mai bune, iar patru din opt înseamnă ceva, având în vedere istoria de anul ăsta a revistei. Sunt curios cum o să sune numărul dublu pe octombrie /noiembrie. Ca şi comparaţie, mi-am cumpărat de curând şi Fantasy & Science Fiction-ul pe octombrie/noiembrie (da, e vorba tot de un număr dublu, all-star anniversary issue; cu toate c-aş fi putut să-l împrumut de la Costi am ţinut neapărat să-l am în bibliotecă). Am să le citesc unul după altul, să văd care din ele îmi va produce o impresie mai bună — deocamdată nu mă pot pronunţa asupra lor.

Începând cu decembrie, Asimov’s îşi va modifica formatul. Se pare că Dell Magazines s-a cam luptat cu preţurile mereu în creştere ale hârtiei şi costurilor de producţie, aşa că de-acum înainte au ales să reducă din pagini, în acelaşi timp mărind formatul revistei (prin aceeaşi schimbare va trece şi revista cealaltă a Dell Magazines, Analog Science Fiction and Fact). Nu ştiu dacă asta înseamnă şi o creştere a calităţii povestirilor. Tare mă tem că, la fel ca numărul de pe septembrie de acum, textele bune vor colora paginile din Asimov’s doar ocazional…

Paradoxul este că, dac-ar fi să-mi trimit propriile mele povestiri la o revistă (când s-o întâmpla asta nu ştiu), Asimov’s încă s-ar situa printre preferinţele mele. Asimov’s reprezintă un nume în science fiction şi cred că mulţi s-ar simţi onoraţi să apară printre paginile acestei reviste.

Am să-nchei cu o scurtă observaţie: toate aceste impresii sunt doar părerile mele care pot fi destul de subiective. În cazul în care se-ntâmplă să fii şi tu un cititor avid de Asimov’s, fireşte că-ţi poţi forma propria ta părere în legătură cu povestirile găzduite în revistă.