Exact cu un an în urmă, pe 12 februarie, mi-am cumpărat şi eu Originea speciilor a lui Darwin. Carte pe care-am pus-o frumos deoparte şi pe care din diverse motive n-am reuşit s-o citesc în anul care a trecut de la cumpărarea ei. Oricum, era pe lista mea de lecturi… iar 2009 mi-a dat în sfârşit motivul necesar: anul ăsta reprezintă o dublă aniversare pentru Darwin.

Pe de o parte avem strânşi 200 de ani de la naştere (da, chiar astăzi), în timp ce în noiembrie se vor fi adunat 150 de ani de la publicarea Originii speciilor. Planul iniţial era să termin cartea până pe 12 februarie, însă n-am reuşit să lecturez decât primele şapte capitole. Şi chiar am avut parte de o surpriză plăcută.

În primul rând, ce m-a surprins este cât de bine şi-a argumentat Darwin teoria evoluţiei. Practic, la fiecare pas pe care-l face, Darwin aduce multe exemple din lumea plantelor şi a animalelor care-i susţin punctul de vedere. Explicaţiile lui rămân în marea lor majoritate în picioare şi acum. Evident, în cei 150 de ani de la publicare s-au adunat o grămadă de dovezi în sprijinul teoriei propuse de el: dinspre genetică, paleontologie, geologie, embriologie şi aşa mai departe.

Cartea arată un Darwin la curent cu ultimele cercetări din biologie din vremea lui. De altfel, ideea de evoluţie plutea în aer pe-atunci (partea introductivă a cărţii chiar discută istoria conceptului respectiv) — însă Darwin a fost cel care a găsit şi a argumentat cum nu se poate mai bine mecanismul din spatele evoluţiei, şi anume selecţia naturală (Alfred Russel Wallace a ajuns la aceeaşi concluzie ca şi Darwin, însă Darwin studiase problema mai bine de 20 de ani înaintea lui Wallace).

Charles Darwin a anticipat principalele obiecţii pe care le va naşte teoria lui şi a inclus în Originea speciilor câteva capitole separate în care discută dificultăţile pe care le poate întâmpina ideea de evoluţie. În ediţiile următoare ale cărţii (şi în cea pe care o citesc eu acum) mai apare un capitol în care Darwin răspunde punct cu punct acelor obiecţii care au fost ridicate după prima publicare din 1859.

Limbajul victorian poate îngreuna la un moment dat lectura, însă odată intrat în miezul problemei, cartea se citeşte relativ uşor dacă eşti pasionat de evoluţie.

În cazul în care te hotărăşti s-o citeşti, cred că-ţi pot oferi şi câteva linkuri care-ţi vor fi de folos. În primul rând, nu rata Blogging the Origin, blogul lui John Whitfield, profesor de biologie care a făcut exact ce-am făcut şi eu: a citit Originea speciilor pentru prima dată abia acum, în 2009, ba a mai şi comentat-o pe măsură ce o lectura, câte o postare după fiecare capitol.

Probabil că o resursă foarte bună ar fi jurnalul lui Darwin pe care şi l-a scris în timpul călătoriilor efectuate pe Beagle. Situl este chiar un blog, unde fiecare însemnare a lui Darwin este postată exact în aceeaşi zi când a fost scrisă de autorul ei.

Există o grămadă de evenimente dedicate anului Darwin în toată lumea. Aici, în Toronto, pe lângă cele organizate săptămâna asta de Centre for Inquiry, o să mai am parte de o serie de conferinţe ţinute de University of Toronto în noiembrie, la care de-abia aştept să ma duc.

Cine ştie, poate că se organizează ceva şi în oraşul tău…