Întoarcere la New York

August 17th, 2009 by Cat

New York-ul a fost (încă o dată) o experienţă superbă pentru mine. Spre deosebire de anul trecut, când întâmplarea mi-a dăruit doar 24 de ore pentru explorarea oraşului care nu doarme niciodată, acum am avut la dispoziţie opt zile de vacanţă, timp în care am încercat să descopăr mai multe locuri din New York. Ştiu c-am promis că voi încerca un mic experiment, şi anume, să postez pe blog impresii de la faţa locului, „la cald”. Însă lucrurile s-au aranjat în aşa fel încât nu reuşeam s-ajung în camera de hotel decât foarte târziu şi foarte obosit, şi cu foarte puţin timp la dispoziţie ca să mai încerc să-mi fac update şi la blog.

În New York am stat la un hotel foarte fain, Club Quarters, situat chiar în inima districtului financiar, pe Williams Street, la nici un minut de celebra Wall Street. Camera era destul de decentă, dotată cu tot ce-ti trebuie ca să te simţi bine, inclusiv internet gratuit. Din păcate, camera nu avea un view extraordinar – de fapt, aş putea spune că view-ul lipsea cu totul: fereastra dădea într-un fel de puţ unde nu vedeai altceva decât patru pereţi sumbri, care blocau mai toată lumina zilei. Unde mai pui că afară era ditamai aparatul de aer condiţionat (cred) – probabil destinat să răcorească tot hotelul. Aparatul în sine era pornit tot timpul, iar zgomotul era ceva mai mult decât deranjant. Aş fi putut cere imediat să mi se dea altă cameră, însă am tot amânat chestia asta până când am constatat că deja mi se terminase concediul… :-) Cu toate astea, aş recomanda oricând cu căldură acest hotel – aveţi grijă să vă schimbaţi camera în cazul în care nu sunteţi mulţumiţi de ce veţi primi iniţial.


Federal Hall

Ce m-a surprins în mod plăcut la hotel este că nicăieri nu am găsit nici o biblie prin sertarele lor. Mai peste tot unde te duci în lumea asta nu se poate să nu găseşti în camerele de hotel şi-o biblie (mă rog, în acele locuri din Europa şi America de Nord unde am fost, anyway). Uneori, din prea mult exces de zel, managementul hotelului mai adăuga şi The Book of Mormon – că nu se ştie ce religie poate avea clientul, nu-i aşa? M-am întrebat de multe ori care e sensul chestiei ăsteia… Dacă vrei neapărat să satisfaci toate superstiţiile posibile pe care le pot avea clienţii tăi, probabil c-ar mai fi trebuit pus acolo şi-un Coran, nu credeţi? Ah, şi-o biblie ebraică, dar şi-o colecţie de mituri şi legende despre Thor şi Odin, o carte despre religia grecilor, una despre cea a celţilor, şi-aşa mai departe.


Around the Financial District:
The Dubliner Irish Pub

Însă faptul că Club Quarters nu are biblii în camere e un lucru încurajator. Şi cu ocazia asta m-am hotărât ca de-acum să adaug şi un special request atunci când mai rezerv ceva la un hotel: mulţumesc mult, dar scoateţi vă rog biblia din camera mea.

Wall Street e una din străzile cele mai vizitate în New York. De la primele ore ale dimineţii şi până seara târziu poţi vedea mii de turişti şi newyorkezi forfotind în toate părţile, fotografiindu-se, oprindu-se să admire clădirea bursei din New York ori The Federal Hall. Din capătul meu de stradă, la intersecţia cu Wall Street, aveai o vedere foarte faină asupra Trinity Church, care probabil ar fi fost un subiect foarte bun pentru o fotografie dacă ai fi prins un moment cu mai puţin turişti pe Wall Street. Din păcate, aglomeraţia de pe Wall Street nu e chiar pe gustul meu, deşi există un oarece farmec în felul în care şerpuieşte mulţimea. Cine ştie, poate că de vină sunt şi gardienii care păzesc intrarea în clădirea bursei, şi a căror prezenţă strică mult din efectul turistic al străzii.

Dacă vreţi ceva mai multă linişte există o soluţie foarte simplă: evadarea pe străzile laterale, unde aproape că te simţi într-o cu totul altă lume decât pe Wall Street. Poţi găsi aici nişte restaurante ori baruri foarte faine, cu un anumit farmec şi personalităţi diferite.


Fifth Avenue, vedere din Central Park

De pe Wall Street poţi ajunge imediat la Hudson River, unde te-ntâmpină Battery Park de unde poţi lua vaporul către Statuia Libertăţii. Nu m-am dus să văd statuia în primele zile; în schimb, din Battery Park am mai mers puţin şi-am descoperit un loc superb. Am intrat mai întâi în clădirea One World Financial Center, iar de aici am ieşit pe Esplanade – un fel de parc situat de-a lungul râului Hudson şi unde zgomotul oraşului se stinge ca prin miracol. The Esplanade poate fi văzut şi ca o comunitate în sine – regiunea asta de Manhattan poartă numele de Battery Park City, din care faleza de-a lungul căruia m-am plimbat este doar o parte. Din păcate, vremea nu prea a fost prielnică pentru poze când am ajuns eu aici: cerul era în mare parte acoperit de nori, unde mai pui că vizibilitatea era redusă de-o ceaţă stupidă.


Metropolitan Museum of Art

Din cauza asta n-am pus nici o poză de pe The Esplanade pe blog, însă dacă vreţi să vedeţi cam cum arată puteţi merge oricând pe situl firmei de arhitectură care s-a ocupat de designul waterfront-ului, Ehrenkrantz Eckstut & Kuhn Architects. Un slideshow mai poate fi găsit şi pe situl Project for Public Sites.

Nici o călătorie la New York nu e completă dacă nu te plimbi şi pe Fifth Avenue. De fapt, sunt multe locuri în New York fără de care un concediu petrecut aici nu ar fi complet, însă cred că Fifth Avenue e un loc mai special. Situat de-a lungul laturii de est a Central Park (o altă bijuterie din New York), Fifth Avenue e special în sensul că poţi descoperi aici clădiri cu o arhitectură unică, de la apartamente rezidenţiale până la hoteluri cu foarte multe stele. Oh, şi foarte multe muzee. Atât de multe încât o parte din Fifth Avenue a primit numele de Museum Mile. Pe lângă foarte celebrele Guggenheim Museum şi Metropolitan Museum of Art (sau The Met, cum îi spun localnicii), mai poţi descoperi aici un muzeu de design, un muzeu al culturii evreieşti, muzeul pentru istoria oraşului New York, şi multe altele.


Guggenheim Museum

Nu se ştie niciodată ce ţi se poate-ntâmpla pe Fifth Avenue. Am să-nchei această postare cu o mică aventură la care am participat din întâmplare în New York… La un moment dat, în timp ce mergeam în legea mea pe Fifth Avenue, am descoperit o echipă de filmare pe una din străzile laterale. Curios din fire, l-am întrebat pe unul din tehnicienii de-acolo ce film se toarnă. Răspunsul: Just Wright. Cine joacă în el? Queen Latifah, plus alţii de care n-am auzit nimic. Cum eu eram curios să văd mai de-aproape felul în care se toarnă un film, m-am apropiat ceva mai mult de echipa de filmare şi m-am oprit acolo, băgător de seamă. La un moment dat aud eu un „watch out!” din spate, plus un claxon de bicicletă. Evident că m-am dat la o parte, taman la timp ca să văd că tipa pe bicicletă era chiar Queen Latifah. Şi chiar mi-a vorbit! În sfârşit, o vedetă de la Hollywood mi-a vorbit preţ de o secundă! Ce mi-a spus? Pe un ton vesel, în timp ce claxona, Queen Latifah a zis: „Excuse me!”. Wow! Evident, am scuzat-o… Ce puteam face?… :-)

Am să revin cât de curând şi cu alte amintiri despre New York. Am să povestesc cu ce impresii am redescoperit Central Park ori The Met, pe care le mai văzusem şi anul trecut, plus gânduri despre alte locuri foarte faine din New York şi care se cer vizitate de fiecare dată când ajungi aici.

Posted in New York

2 Responses

  1. Maruis Ionut

    Tre să fie tare fain să vizitezi o metropolă, oricare ar fi ea. Ai început bine. Eu însă m-am învăţat cu oraşele mici din sudul Germaniei. Rar mai am ocazia să merg şi în altă parte.
    Dar ca să mă laud şi eu, am fost de curând în Bremen şi am văzut statuia muzicanţilor din Bremen.
    La cât mai multe călătorii!

  2. Costi

    Unde e intoarcerea la Toronto?

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.