Trebuie să-mi încalc promisiunea pe care-am făcut-o cu ocazia ultimei mele postări. Nu voi povesti nimic despre New York acum, însă vreau să revin asupra acestui subiect mai târziu. De preferinţă înainte de a se încheia anul…

Acum vreau să zic câteva cuvinte despre unul din cele mai faine concerte la care am fost până acum: U2 în Toronto! Evenimentul a avut loc acum câteva zile, pe 17 septembrie (joia care tocmai a trecut ), la Rogers Centre. Probabil că nu greşesc când spun că e unul din cele mai extraordinare concerte la care te poţi duce dacă ai ocazia. Eu mi-am cumpărat biletele încă de când s-au pus în vânzare în urmă cu câteva luni (cred că prin mai), chiar în prima zi. Îmi aduc aminte că, de cum s-a făcut ora zece (ora la care începeau să fie puse în vânzare biletele pe Ticketmaster), am şi sărit pe internet să le cumpăr. Chiar şi aşa, a trebuit să aştept vreo 30 de minute până când să le pot cumpăra (presupun că la ora aia au fost o grămadă de fani pe internet făcând acelaşi lucru ca şi mine).

Dar a meritat! Scena pe care au cântat a fost probabil cea mai ingenioasă construcţie pe care am văzut-o la astfel de evenimente: o structură uriaşă care pe mine m-a făcut să mă gândesc la un păianjen imens, cam în genul celui creat de Louise Bourgeois şi care e expus în Bilbao, lângă celebrul muzeu Guggenheim. Deasupra scenei a fost suspendat un ecran cilindric, acoperind exact 360 de grade (de unde şi numele turneului – U2 360), şi pe care a fost proiectat tot concertul din seara respectivă.

Evident, lucrurile nu s-au oprit aici: la un moment dat, ecranul s-a „descompus” în sute de display-uri care au început să se extindă, în acelaşi timp continuându-se transmiterea concertului pe toate aceste monitoare. În plus, jocul de lumini a fost halucinant.

Dincolo de asta, evident, a fost muzica pe care sigur o ştiţi si voi. O listă completă a melodiilor pe care le-au cântat se poate găsi pe situl lor oficial. Acolo veţi găsi şi alte impresii de-ale celor care au fost acolo în seara cu pricina.

…cu toate astea, ceva nu-mi dă pace. S-ar putea ca alţi fani să mă contrazică, însă părerea mea e că, într-un fel, prestaţia celor de la U2 a fost foarte, foarte uşor dezamăgitoare. Nu aş putea spune de ce; probabil că o parte din melodii au fost ceva mai puţin cunoscute (mă rog, cel puţin pentru mine). Ori poate că felul în care le-au cântat s-a îndepărtat destul de mult de felul în care ştiam eu că sună acele melodii. Uneori am simţit că voiam ceva mai mult.

Nu vreau să credeţi că asta a şters cu ceva din prestaţia de pe 17 septembrie. Concertul U2 360 rămâne unul din cele mai faine pe care le-am văzut până acum şi cu siguranţă o să mă mai duc să-i văd şi cu alte ocazii. Deocamdată vă las în compania câtorva poze de la concert.

In asteptarea celor de la U2

…tot in asteptare…

Sa-nceapa spectacolul!

Lumea-ntreaga e-o scena - I

Lumea-ntreaga e-o scena - II

Va place cum cint?

Schimbati culorile, va rog

Jocul culorilor

Nu va jucati cu focul

Bono - variatiuni pe teme verzi

The Edge - variatiuni pe teme verzi

Extraterestrii printre noi

Muzica la puterea U2