Se pare ca timpul lucrează împotriva mea în ultima vreme. N-am mai reuşit să scriu nimic despre cărţile pe care le-am citit recent, şi asta mă cam enervează. De obicei scriam câte o postare pe carte, însă astăzi o să fiu ceva mai expeditiv: am să descriu pe scurt impresiile pe care le-am avut cu ocazia ultimelor mele lecturi. Câteva cărţi vor merita totuşi o discuţie ceva mai amplă, aşa că le voi păstra pentru mai târziu.

Prin urmare, vom începe cu…

Jack Vance – The Dragon Masters. Singura carte pe care-am citit-o de Vance a fost Lyonesse, un fantasy foarte fain, începutul unei trilogii cu acelaşi nume. Restul lecturilor mele din Vance au fost povestioare răspândite prin varii reviste şi almanahe (cum ar zice intelectualul Vanghelie) – unele foarte faine, altele mai puţin memorabile. Însă toate astea s-au petrecut cu multă vreme în urmă. Recent, interesul meu pentru acest veteran al science-fiction-ului a fost stârnit de un articol despre Jack Vance publicat la începutul verii în The New York Times: The Genre Artist. Fapt care mi-a reamintit că am în bibliotecă un „romănel” de-al său (nici măcar 140 de pagini), şi anume The Dragon Masters (în ciuda titlului avem de-a face cu un science fiction pur), cumpărat cu doar 25 de cenţi de la un pulp sale. Sincer să fiu, cartea nu m-a dat pe spate deloc: n-am găsit absolut nici un personaj memorabil acolo, nici o acţiune care să mă atragă. O mare parte a cărţii e alcătuită dintr-un război descris în cel mai plictisitor mod cu putinţă – sincer, n-am ştiut dacă vreau să câştige pământenii sau alienii. Ce mă surprinde foarte mult este că textul ăsta a convins destul de mulţi fani în 1963 ca să-i aducă lui Vance un premiu Hugo. Din cauza asta trebuie să luaţi tot ce-am spus eu cu destul de multe rezerve. Cine ştie, poate că vouă vi se va părea o carte extraordinară.

Jeffrey Ford – The Physiognomy. De Jeffrey Ford mai citisem până acum doar câteva povestioare şi nuvele răspândite prin Fantasy & Science Fiction – destul de bunicele ca să-mi doresc să citesc şi un roman de el. The Physiognomy este un roman pe care l-am găsit tot la un public library sale la doar 50 de cenţi. Din păcate, şi aici am fost dezamăgit. Atât de dezamăgit că după vreo sută şi ceva de pagini (din 250) am renunţat să mai citesc cartea. Romanul începe prin a zugrăvi o lume destul de interesantă în care ştiinţa dominantă e frenologia; din păcate, Ford nu reuşeşte să justifice suficient de bine de ce se-ntâmplă anumite lucruri în carte. Ca şi în cazul lui Vance, surprinderea mea este că The Physiognomy a câştigat prestigiosul World Fantasy Award… fapt pentru care, din nou, trebuie să luaţi impresiile mele despre roman cu anumite rezerve.

Kim Stanley Robinson – Forty Signs of Rain. De departe cea mai bună carte de pe lista de azi… dar nu vă grăbiţi încă. Forty Signs of Rain e o carte scrisă foarte bine, cu personaje bine conturate, pe alocuri memorabile. Scriitura e şi ea remarcabilă şi merge destul de bine – am citit acest roman cu plăcere de la început până la sfârşit. Subiectul e încălzirea globală şi se vede că Robinson şi-a făcut bine temele la capitolul research. Ce nu mi-a plăcut la Forty Signs of Rain? Faptul că nu se-ntâmplă absolut nimic în carte – cu toate că există personaje care trăiesc, care simt, care sunt oameni bine definiţi ca şi personalitate. Cartea mi-a dat impresia unei culegeri de idei despre un viitor roman pe care Robinson va urma să-l scrie cât de curând (cu adevărat, volumul face parte din trilogia Science in the Capital). O carte cu foarte mult backstory, dar fără nici un fir principal al acţiunii. E-adevărat, un backstory foarte bine scris, dar nimic mai mult.

Şi nici acum, când am terminat cartea, nu am aflat care sunt cele patruzeci de semne de ploaie. Probabil că titlul a fost ales ca să „dea bine” alături de celelalte volume din seria Science in the Capital: Fifty Degrees Below şi Sixty Days and Counting. Ceva mă face să cred că acel …and counting din titlul ultimului roman din serie anunţă şi alte romane în seria respectivă…

Volumul pe care-l am conţine la sfârşit şi un capitol din următorul roman din trilogie. Ca şi Forty Signs of Rain, capitolul e scris bine şi s-ar putea să împrumut şi eu Fifty Degrees Below. Dar dacă şi acum voi întâlni acelaşi stil de backstory fără nimic altceva…

Forty Signs of Rain a fost şi el nominalizat la două premii importante: British Science Fiction Award şi Locus. Se vede treaba că pe mine nu prea mă conving premiile literare în ultima vreme…

Cred c-ajunge cu lecturile de vară pentru astăzi. Mai sunt şi alte cărţi pe listă, însă voi continua altă dată.